Transformare Digitală a IMM

Îți dorești să îți digitalizezi afacerea, dar nu ai resurse atunci vezi oportunitatea de mai jos!

Valoare finanțare până la 500.000 MDL

Criterii de eligibilitate:

  • îți desfășori activitatea antreprenorială pe teritoriul Republicii Moldova;
  • activezi minimum 12 luni până la data depunerii dosarului la Program și au întocmit și au prezentat la Biroul Național de Statistică situațiile financiare (prescurtate, simplificate sau complete conform Standardului Național de Contabilitate) pentru ultimul an de activitate;
  • nu ai restanțe față de bugetul public național;
  • dispui de personal cu competențe necesare pentru implementarea proiectului investițional, confirmate prin acte/certificate corespunzătoare.

Cheltuieli eligibile:

1. achiziționarea de hardware TIC și alte dispozitive și echipamente aferente, inclusiv cheltuieli de instalare,
configurare, punere în funcțiune, justificate din punctul de vedere al implementării proiectului;
2. procurarea și/sau dezvoltarea și/sau adaptarea aplicațiilor software/licențelor necesare implementării proiectului, configurarea și implementarea bazelor de date, migrarea și integrarea diverselor structuri de date existente;
3. procurarea și/sau dezvoltarea și/sau adaptarea sistemelor de automatizare complexe de tip ERP/CRM;
4. achiziționarea de echipament tehnologic, sisteme, mașini, utilaj și instrumente de lucru noi, necesare
pentru digitalizarea, inovarea și modernizarea procesului operațional;
5. achiziționarea serviciilor de trecere a arhivelor din analog/dosare/hârtie în digital;
6. procurarea serviciilor/soluțiilor din domeniul tehnologiei informației pentru comerțul electronic, dar
nu va depăși 10% din valoarea maximă a grantului pentru fiecare dintre următoarele activități:
a) consultanță în determinarea și parcurgerea pașilor specifici necesari pentru digitalizare și
tranziția companiei la comerțul online, definirea instrumentelor de marketing;
b) servicii de elaborare a unui site nou sau actualizarea celui existent, inclusiv cu integrarea
sistemelor de plăți online, procurarea unui domen și hosting;
c) elaborarea materialelor de vizibilitate și plasarea bannerelor și reclamelor online, cu prezentarea
produselor și/sau a afacerii;
d) setarea campaniilor pe social media și google pentru nișa potrivită;
e) selectarea, integrarea și ajustarea profilului companiei la platformele de tip MarketPlace, care
au integrate sistemele de plăți online și elemente logistice (legate de livrare etc.);
7. achiziționarea serviciilor de tip Cloud și SaaS;
8. achiziționarea serviciilor pentru consolidarea securității cibernetice aplicabile pentru software/
găzduire/rețele;
9. achiziționarea serviciilor de consultanță pentru elaborarea documentațiilor tehnice necesare
implementării proiectului, dar nu va depăși 10% din valoarea grantului solicitat;
10. instruirea personalului care va utiliza produsele implementate/achiziționate și a personalului care
va asigura mentenanța drept contribuție proprie;
11. acoperirea parțială a costurilor/cheltuielilor suportate pe platformele electronice de tip MarketPlace
în procesul de livrare a bunurilor/serviciilor, dar nu va depăși 20% din valoarea maximă a grantului
pentru o perioadă care nu va depăși 36 de luni de la data aprobării;
12. achiziționarea de echipamente și soluții software care permit minimizarea/excluderea din circulație
a monedei fizice;
13. achiziționarea de echipamente și soluții necesare pentru organizarea procesului de livrare în
industria ospitalității HoReCa.

Pentru a află mai multe informații contactați (+373) 67-599-236