Apel de grant ,,Redescoperă viața rurală”

Dorești să-ți dezvolți o afacere sau reprezinți o asociație obștească? Accesează granturi de până la 80 000 lei!

GAL ,,Tezaurul Botnei” își propune să susțină ideile de dezvoltare a localităților Zaim Opaci și Sălcuța contribuind la realizarea următoarelor obiective specifice:

  • Promovarea practicilor agricole inteligente, eficiente și durabile
  • Consolidarea și diversificarea serviciilor locale
  • Menținerea, valorificarea și promovarea patrimoniului material și imaterial local

Sunt eligibile să participe: 

  • Entități juridice din sectorul antreprenorial, public și civic, care au adresă juridică și își desfășoară activitatea pe teritoriul GAL „Tezaurul Botnei”  
  • Grupurile de organizații și/sau instituții, asociate pentru implementarea unui proiect de dezvoltare locală a GAL, care au adresă juridică pe teritoriul GAL „Tezaurul Botnei”; 
  • În cazul reprezentanților sectorului civic fără statut de persoană juridică pot participa persoanele fizice care au domiciliul pe teritoriul GAL „Tezaurul Botnei” și grupurile locale de inițiativă, formate din locuitorii localităților, care intră în componența GAL „Tezaurul Botnei; 
  • Persoanele fizice cu dreptul să practice activități de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică în conformitate cu legislația RM cum sunt GȚ, ÎI, deținătorii de patentă*, care intră în componența GAL „Tezaurul Botnei”

Termenul de depunere a formularelor de aplicare și anexe este 11 septembrie 2022, ora 23:59

În cadrul prezentului apel de propuneri procedura de aplicare va fi online. 

Procedura de aplicare online se va efectua în 2 etape:

  1. Etapa 1 – Completarea  Formularului de aplicare. 
  2. Etapa 2 – Trimiterea pe e-mailul GAL-lui a anexelor Formularului de aplicare.

Etapa 1 – Formularul de aplicare poate fi completat, accesând următorul link: https://form.jotform.com/222264264811350

Formularul de aplicare va fi format din 5 părți:

  1. Partea 1: informații despre aplicant
  2. Partea 2: domeniul de investiție  
  3. Partea 3: scopul și descrierea proiectului  
  4. Partea 4: bugetul propunerii de proiect
  5. Partea 5: anexe

Apelul de propuneri „Tezaurul Botnei – impuls de dezvoltare economică și durabilă” din cadrul GAL „Tezaurul Botnei” este conceput pentru a mobiliza actorii comunității locale și de a-i încuraja să contribuie la procesele de dezvoltare locală prin finanțarea proiectelor de scară micro și mică. Un rol primordial al acestui proces este atribuit și stimulării activismului local (inclusiv activizarea tinerilor și femeilor). 

Numărul maxim recomandat de proiecte finanțate de GAL: 10

Valoarea cofinanțării GAL per proiect: min. 20.000,00 –  max. 80.000,00 MDL (fără TVA)

Sectoarele: business/antreprenorial, public, civic

Minimum 50% din sursele financiare alocate de GAL în cadrul prezentului apel trebuie să fie alocate pentru finanțarea micro-proiectelor ce sprijină dezvoltarea economică a teritoriului GAL (activitate economică).

Contribuția proprie 

Buget total al proiectului (100%) în cadrul Apelul de propuneri „Tezaurul Botnei – impuls de dezvoltare economică și durabilă”  = surse GAL (60 – 90 %) + surse beneficiar (10 – 40%).

  • Anexa 1 – Modelul aplicației de finanțare.
  • Anexa 2 – Modelul bugetului.
  • Anexa 3 – Declarația pe propria răspundere a aplicantului privind veridicitatea datelor şi documentelor prezentate cât și a consimțământului privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
  • Anexa 4 – Model recomandat de Acord de parteneriat (p/u propunerile de proiecte investiționale   efectuate prin asocierea mai multor parteneri).

Programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale este implementat de Asociația Grupul de Acțiune Locală (în continuare GAL) „Tezaurul Botnei”, cu suportul USAID și Polish Aid, în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală – Inception Fund (FDR Inception Fund) al proiectului „LEADER pentru Moldova Rurală”, implementat de Solidarity Fund PL în Moldova în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova. Partenerul strategic al proiectului este Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA).