Subvenții de susținere a proiectelor de inițiative locale
Investiții.md informează despre reluarea procesului de înregistrare a cererilor pentru acordarea Subvenției de susținere a proiectelor de inițiative locale acordate angajatorilor!
Subvențiile se acordă întreprinderilor care creează locuri noi de muncă în localitățile rurale și angajează șomeri înregistrați la subdiviziunea teritorială.
Se finanțează proiectele de inițiative locale din toate unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi și al doilea, cu excepția municipiilor.
Subvențiile se acordă în condițiile acoperirii de către întreprinderea beneficiară de subvenție a 35% din costul proiectului, iar cuantumul subvenției acordate nu poate depăși 65% din acesta, dar nu mai mult de 20 salarii medii lunare pe economie pentru anul precedent.
Angajatorul nu poate beneficia de subvenție în cazul angajării unui șomer care a fost eliberat din cadrul unității sale în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare datei solicitării subvenției.
Pentru asistență în procesul de aplicare, apelați la numărul: 𝟎𝟔𝟎𝟏𝟒𝟗𝟒𝟗𝟒.