Lansarea Creative Robotics – cursuri de robotică, programare și tehnologie
Fundația Youth Development for Innovation a lansat un nou proiect “Creative Robotics”, asumându-și astfel demersul promovării şi susţinerii unei alternative educaţionale moderne, funcţionale şi eficiente.
Cu o investiție din partea StarNet de peste 6000 de euro în echipamente, cursurile de robotică lansate acum la Creative Robotics, vin ca o alternativă care sparge tiparul clasic, oferind posibilitatea de învăţare prin joacă, motivantă şi intrenantă, care să nu fie percepută de către copii ca o solicitare suplimentară.
Pornind de la atracţia pentru jocurile tehnice, elevii care vor frecventa Cursurile de Robotică vor avea la dispoziție seturi de robotică dezvoltate de compania LEGO®, şi anume LEGO MINDSTORMS Education EV3.
În cadrul cursurilor participanții vor învăța noțiuni elementare de programare, electronică practică, mecanică și robotică. Sub permanenta supraveghere a unui formator, copiii vor construi și programa un robot realizat numai de ei.
Deschiderea pe care o oferă această alternativă educațională este de maximă anvergură, cu impact puternic asupra dezvoltării imaginaţiei şi abilităţilor tehnice ale copilului, oferind totodată suportul pentru formarea gândirii.
Creative Robotics este un program educațional „before & after school” de tip STEAM*, care are la bază deprinderea de noțiuni practice de Programare, Robotică, Electronică și Mecanică. Programul îmbină utilizarea tehnologiei cu joaca educativă și este complementar cunoștințelor dobândite la școală de copiii cu vârste cuprinse între 7* și 16 ani.
Mai multe detalii despre programele de instruire și noutățile Fundației Y4I pot fi găsite pe pagina de Facebook, expediind la office@y4i.eu sau apelând la numărul de telefon: 022 000 044.