Fundația Y4I lansează un nou program. Participă și tu la cursuri.

Studiile de calitate sunt izvorul întregului bine din lume. Pornind de la această premisă Fundația Youth Devolopment for Innovation (Y4I) a decis să lanseze un program cu adevărat special, „Road to Succes”, pentru tinerii ambițioși, dornici să-și lărgească orizonturile și desigur „flămânzi” de noi cunoștințe.
Pe lângă proiectul de bază Academy+Moldova, care este o școală informală de IT, Fundația Y4I propune o serie de cursuri de dezvoltare personală, prin intermediul cărora vor altoi în viitorii studenți noi abilități și deprinderi.

Unul dintre traininguri este „Time Management GERMAN Style” cu Sebastian Romischer, care este de părere că doar adevăratul lider este stăpân pe propriul timp.
Uneori este foarte dificil să facem față multitudinii de taskuri care apar spontan și atunci ne simțim depășiți, amânăm activitățile pe alta dată, care într-un final sunt făcute în ultima clipă, la repezeală sau, și mai rău, sunt date uitării.
Dacă procrastinezi, dacă motoul tău este „Nu lăsa pe mâine ceea ce poți să faci poimâine” atunci ești obligat să vii la cele trei sesiuni de Time Management la Academy+Moldova, care se vor derula începând cu data de 9 decembrie.

 

 

Al doilea curs propus de Y4I este cel de Antreprenoriat – poți să te înscrii făcând click aici.
Antreprenoriatul nu este o aventură, este o știință, iar cei ce reușesc să clădească afaceri durabile în timp o cunosc și o stăpânesc la perfecție. Unii o deprind din mers, alții, din ce în ce mai mulți, o învață, pas cu pas.
Modulul de curs „Entrprenership+” poate fi acest prim pas. Profilul antreprenorului de succes, eșecul ca treaptă spre succes, avantajele și riscurile antreprenoriatului, surse de finanţare ale afacerii – sunt doar câteva dintre tematicile abordate în acest modul – de trainerul Aliona Lisîi, vicerectorul Universității Americane din Moldova.

 

 

Noi știm că limbile străine cunoscute la un nivel avansat îți deschid ușa spre o carieră de succes.
Astfel, noi îți propunem cursuri de limbă ENGLEZĂ și GERMANĂ în cadrul cărora poți studia de la zero sau poți să îți perfecționezi nivelul limbii străine vorbite.
Cunoașterea unei limbi de talie mondială ne oferă mai multe șanse în viață. CUM? Pe măsură ce procesul de admitere la facultate devine mai competitiv, cunoașterea mai multor limbi străine devine un punct forte în CV-ul aplicantului. Într-o piață globală în plină dezvoltare, cunoașterea mai multor limbi străine reprezintă un mare avantaj.